Statul român vrea să bage taxă pe mașini premium. Ce autoturisme sunt considerate de lux

de: Anca Lupescu
22 08. 2023

Guvernul vrea să introducă o taxă care îi vizează pe deținătorii de mașini de lux. Acest impozit pe mașini premium va afecta mii de proprietari de autoturisme din România, unde piața autovehiculelor premium crește încontinuu.

Românii care își cumpără mașini de lux vor plăti o taxă

Guvernul vrea să impoziteze mașinile cu o valoare de peste 100.000 de euro și cu o vechime de până la 3 ani. Proprietarii vor trebui să plătească anual o taxă care pornește de la 500 de euro.

Sunt patru mașini de lux înmatriculate în fiecare zi în România. La noi în țară, cu toate că prețurile ajung la sute de mii de euro, în prezent, zeci de mii de români au mașini din gama premium, iar românii continuă să își cumpere mașini de lux.

Guvernul României vrea să taxeze proprietarii mașinilor de lux cu un nou impozit anual de 0,5% din valoarea acestor autovehicule de lux, care au o vechime de până la 3 ani și prețul mai mare de 100.000 de euro.

Mașinile de lux vor fi taxate în România

Dacă va deveni realitate, proprietarul unei astfel de mașini va trebui să plătească anual 500 de euro la o valoare de minim 100.000 de euro și va ajunge la un impozit de 2.000 de euro pentru mașinile cotate la 400.000 de euro.

În 2022, în România erau înmatriculate peste 8.000 de modele Porsche, în jur de 500 de modele Bentley și tot 500 de modele Maserati, peste 250 de Ferarri, aproape 200 de autoturisme Rolls-Royce și peste 100 de Lamborghini.

În primele 4 luni din 2023, în România s-au cumpărat 185 de Porche, 17 Bentley, 16 Rolls Royce, 14 Lamborghini, 9 Aston Martin și 5 Ferrari.